![]() |
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
Istoric Cum a luat naștere NOEMA
S-a născut în anul 2002 la inițiativa actualului redactor șef care a asigurat și sponsorizarea, la început, de către PETROM. Inițiativă sprijinită imediat de Acad. Mihai Drăgănescu, președintele CRIFST, Comitet sub egida căruia a și apărut ca publicație tipărită cu periodicitate anuală. De ce NOEMA
Titlul, inspirat, a fost găsit de Acad. Mihai Drăgănescu. Ca o replică și o soră a celeilalte publicații CRIFST, NOESIS. Cum s-a asigurat succesul
Încă de la început s-a plecat de la premisa că orice carte, dacă nu este citită, nu există. Și NOEMA există. Colegiul de redacție a fost și este alcătuit din personalități din mediul academic și universitar, astfel încât să se asigure prestigiul publicației. Și, în același timp, un standard ridicat de calitate, precum și o bună accesibilitate a materialelor publicate care să se adreseze unui cerc cât mai larg de specialiști preocupați de interdisciplinaritate. Directorul NOEMEI este Acad. Mihai Drăgănescu. Cine sunt cei ce publică în NOEMA
În primul rând, membrii CRIFST, dar și alți specialiști care respectă regulamentul și obiectivele Comitetului. De asemenea, având în vedere interesul din ce în ce mai pregnant al unor personalități din diasporă de a-și menține și dezvolta legăturile cu mediul cultural românesc, s-a sperat (și s-a dovedit) că ele și-au găsit, în paginile publicației, un cadru cât mai propice de manifestare. Mizându-se și pe necesitatea ca tinerii înscriși la diverse forme de învățământ postuniversitar (îndeosebi masterat și doctorat), dar nu numai, să-și găsească o oportunitate de a publica lucrările într-un periodic de prestigiu, NOEMA a introdus o secțiune, intitulată "Altă generație". Și lucrul s-a dovedit benefic. Cine ne-a ajutat sa ne "ajutam singuri"
NOEMA beneficiază de o sponsorizare generoasă. Menționăm, printre alții: Universitatea "Vasile Goldiș" din Arad, PETROM, Computer Sharing București, Institutul de Inteligență Artificială al Academiei Române cărora, pe această cale, le mulțumim, cum am mai făcut-o și în alte rânduri. Ca o recunoaștere a nivelului ridicat al textelor publicate, NOEMA a fost inclusă în lista de evaluare a CNCSIS (CONSILIUL NAȚIONAL AL CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR).
|
||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||